29 decembrie 2010

Sinaxar...Pruncii ucişi atunci şi acum...


Aşa zice Domnul: "Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară, Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt." Ieremia 31, 15



Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe altă cale în ţara lor. Şi aşa au făcut.
Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui.
Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.
Sinaxar, 29 decembrie


Astăzi, Irod e demult personaj de legendă. Unii se cutremură citind despre el, neputând înţelege atâta cruzime, alţii nici nu cred c-a existat vreodată.

14.000...14.000 de prunci ucişi cu discernământ, cu sânge rece, fără nicio tresărire, 14.000 de prunci luaţi de la piepturile mamelor lor care urlau, implorând îndurare...Este greu de imaginat un asemenea tablou, greu de crezut...greu de trăit.
14.000 e o cifră mare, nu?
Dar 1.000.000 cum vi se pare? Un milion de prunci ucişi într-un an, cu discernamânt, cu sânge rece, fără nicio tresărire...

Dar nu, n-a mai fost Irod de data asta...chiar mamele copiilor ucişi şi-au dat acceptul ca pruncii să le fie smulşi din pântece...Se întâmpla în anul 1990, anul teribil de după Revoluţie, iar acţiunea se numea AVORT.

Niciodată până atunci, nicând în timp în România nu a mai curs atâta sânge de prunc nevinovat...



Istoria lui Irod se repetă dureros...Mamele, cele care ar trebui să întruchipeze mila, grija, jertfa, blândeţea, se fac călăii pruncilor lor. În anul 1991 s-au efectuat 866.934 de avorturi, în 1992 - 691.863, în 1993 - 585.761 şi statisticile continuă...pentru sute de mii de copilaşi nevinovaţi, mamele lor au ales moartea...o moarte cumplită. Aşa cum spune Sinaxarul, omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu...amar vor plânge mamele-călăi, dar va fi prea târziu...iar până la plânsul lor de pe urmă, neamul românesc însuşi va plăti scump alegerea pruncuciderii.

Dragă mamă, pe care te-a cercetat vreodată gândul vrăjmaş, chiar dacă-i greu astăzi să aduci pe lume prunci şi să-i creşti...iubeşte-ţi copilul şi lasă-l să trăiască!



"Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată.
Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns,
nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului..."
Psalmul 138


(Imagine avort - preluată de pe blogul "Pe scara Cerului")

25 decembrie 2010

"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii..."





"Astăzi Hristos în Betleem Se naşte din Fecioară. Astăzi Cel fără de început Se începe şi Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură şi pământul cu oamenii se veseleşte; magii daruri aduc, păstorii minunea vestesc; iar noi neîncetat strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire". (Utrenia Naşterii Domnului)

Mare însufleţire trebuie să fi cuprins deodată adăpostul sărăcăcios din afara Betleemului, unde Iosif şi Maria au poposit, venind în cetate să se înscrie...
Cete îngereşti înălţând cântări de slavă, păstori alergând să vadă minunea, magi ajunşi din depărtări pe cărări troienite de lumină.
Lângă iesle, Maica Îi cântă Pruncului în şoaptă "linu-i lin"...

Mi-e dragă Maica Domnului, cea în care şi prin care Dumnezeu, tainic, făcând din neputinţele trupului plăsmuit din lut leagăn sfinţeniei, a lucrat cu dragoste mântuirea noastră.
O, taină! O, har! O, bucurie!

Peste întunericul din lume se aşează astăzi Lumina. Răsăritul cel de Sus.
Veniţi de luaţi bucurie!




17 decembrie 2010

Sfântul Dionisie din Zakynthos - Jurnal de vacanţă


Revin la abandonatul meu jurnal de vacanţă...oare a câta filă scriu? Nici nu mai ştiu, de când nu l-am mai "atins"...E jurnal de vacanţă capitolul V!
Prilej bun de revenire: 17 decembrie. Ziua Sfântului Dionisie din Zakynthos.

Ajunsesem cu povestea în oraş, în Zante.
Am zărit încă de pe mare, până ce ferryboat-ul nu acostase, clopotniţa Bisericii Sf. Dionisie. Dangătul de clopot întâmpina zorii, acoperind oraşul. Primele semne ale răsăritului se desfăşurau de-a lungul ţărmului, oglindind în ape tot mai clar chipul clădirilor.





La ora aceea din dimineaţă, oraşul cochet era complet adormit. Treze erau doar tufele imense de bougainvillea, care se căţărau pe garduri şi pe case.

Am revenit în oraş după amiază şi am pornit-o spre Catedrală. Eram acasă la Sfântul Dionisie şi doream nerăbdătoare să-l "cunosc"!
Nu auzisem nimic despre el până în vacanţa trecută, când din Thassos mi-am cumparat o icoană care îl reprezenta. Intenţia mea fusese însă alta, îmi doream o icoană cu Sfântul Nectarie, am găsit una într-un bazar, am sucit-o, am învârtit-o, am aşezat-o înapoi în raft, prietenii mei au dat strigarea de plecare iar eu m-am hotărât brusc, am luat icoana, am plătit-o, iar acasă am desoperit că era...Sfântul Dionisie din Zakynthos!
Am citit apoi viaţa Sfântului, care m-a cucerit pe loc! M-am gândit că ar fi minunat să pot ajunge să mă închin la moaştele lui, care se păstrează întregi.
Şi cum nicio rugăciune către Sfântul nu rămâne fără răspuns...am ajuns mai repede decât mi-aş fi putut închipui anul trecut, când îi priveam chipul în icoana cumpărată în grabă.



Sfântul Dionisie este protectorul insulei Zakynthos, fiind născut aici în 1547. Părinţii săi s-au îngrijit să primească o educţie aleasă şi fiind înstăriţi, i-au angajat un profesor care îi preda italiana, latina şi greaca veche, dar şi cursuri de teologie.
Îndrăgind viaţa călugărească, a intrat în mănăstire; râvnitor spre cele sfinte şi evlavios, a fost găsit vrednic de a fi hirotonit episcop, întâi al Aeginei, apoi al Zakynthosului şi Strofadelor. Smerit fiind însă, a părăsit scaunul episcopal la o vreme şi s-a reîntors la nevoinţa din chilie.
În anul 1622, în 17 decembrie, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat după dorinţa sa în biserica Sf. Gheorghe Strofades, locul în care a fost hirotonit preot. După trei ani, trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună-mireasmă şi apoi mutat în biserica ce îi poartă numele, construită în anul 1708 în cinstea lui.
Un puternic cutremur a distrus aproape în întregime insula în anul 1953, însă Biserica şi trupul făcător de minuni al Sfântului au fost păstrate nevătămate.

O scriere despre viaţa Sfântului povesteşte cum acesta a ocrotit odată un răufăcător căutat de poteră pentru o ucidere: tâlharul ucisese un călugăr care era tocmai fratele de trup al Sfântului. Aflând acest lucru din însăşi mărturisirea ucigaşului, deşi îndurerat, monahul Dionisie l-a ascuns în chilia sa până ce a trecut primejdia, iar după aceea i-a descoperit aceluia cine este. Criminalul s-a mâhnit mult şi s-a căit amar, iar mai apoi a intrat într-o mănăstire din acele locuri, călugărindu-se. Pentru această dovadă de mărinimie şi pentru multe altele, Sfântul este socotit un sfânt al dragostei şi iertării, o pildă de iubire şi nejudecare a aproapelui.

Minuni se fac şi în zilele noastre la racla Sfântului şi nu numai acolo, ci în tot ţinutul şi dincolo de acesta. Sute de localnici şi pelerini vin să se închine la Sfintele moaşte, să mulţumească sau să ceară sfat.
În unele zile, capacul raclei nu poate fi ridicat, sicriul de argint rămânând ferecat. Atunci monahii spun că Sfântul e plecat să împlinească rugile şi chemările celor care îi cer ajutorul. Încălţămintea Sfântului trebuie schimbată din vreme în vreme deoarece se ponoseşte, iar pe marginea veşmintelor sale se găsesc de multe ori alge sau cristale de sare.

Acasă la Sfântul Dionisie...





Racla cu sfintele sale moaşte:


...şi Biserica Sf. Nicolae unde se păstrează veşmintele Sfântului Dionisie; de aici începe procesiunea în Vinerea Mare


...se aşteptau oaspeţi de seamă...


Sfântul a primit hirotonia întru ieromonah în anul 1570
. Peste veşmintele ferecate sub sticlă, timpul n-a lăsat urme, aşa cum mă aşteptam...



Chemare...



Pentru rugăciunile Părintelui nostru Dionisie, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!


10 decembrie 2010

Avem timp...


O lună din an...o lună oarecare. O zi obişnuită. O oră obişnuită...o îndeletnicire obişnuită, devenită rutină.
Privesc în jurul meu şi-ascult...uneori îmi place forfota străzii, alteori mă oboseşte, mă agasează. Uneori, oamenii se salută, alteori se ignoră, printr-o grăbită trecere pe-alături.
Unii zâmbesc.
Înghesuiala din autobuz, furnicarul din piaţa de zarzavaturi, magazinul cu pâine de casă, vânzătorul de bilete de Bingo...
Privesc în jurul meu şi ascult şi realizez că în auz mi se strecoară de zeci de ori pe zi aceeaşi negaţie, devenită scuză populară şi, culmea, convingere: "n-am timp"!

Persuasivă, de o vreme mă urmăreşte...I-am strigat că-i mincinoasă! Omul are timp...are tot timpul din lume...are o Veşnicie!


Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,

să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,

să învinovăţim destinul şi amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe...
Când să facem şi asta - murim.


Octavian Paler - Avem timp




6 decembrie 2010

Ospăţ cu Sfântul Nicolae


Troparul Sfântului Mare Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.



Ce mai mari daruri decât acestea ne poate dărui cineva? Blândeţe, înfrânare, smerenie, credinţă neclintită...iată virtuţile pentru care bunul Sfânt Nicolae se face rugător înaintea Tatălui Ceresc de dragul nostru.
Bunicuţul nostru bun, strivit de consumismul ultimilor ani şi orbit de strălucirea falselor poleieli de tot felul, refuză să coboare la noi din rafturile magazinelor înţesate de kitsch-uri. De modă veche - aproape atât de veche cât creştinismul însuşi - se încăpăţânează să ne aştepte în astă zi cu colindul în casa lui, în dragostea lui, în rugăciunea lui, în toate cele ale sale.
Ca la fiecare ospăţ adevărat, viţelul cel gras este gata de junghiere....şi astăzi, de ziua lui - pe care o vrea şi a noastră - Sfântul însuşi ne va servi la masă...

14 noiembrie 2010

În zorii postului Naşterii Mântuitorului...


Mijesc în lume zorii postului Naşterii Mântuitorului...În lumina lor, tot ce e nesmerenie, necredinţă, neiubire, neputere şi neputinţă poate fi schimbat, transformat, reconstruit, dobândit. Un exerciţiu duhovnicesc de voinţă, o pătimire bucuroasă, împlinitoare.


Daca vom jertfi mâncarea, cu sigurantă doar înfruptarea din bucate ne va aduce de sărbători bucuria...dar dacă ne vom jertfi orgoliile, mândria, neaplecarea către semeni, neascultarea, tăgada, obrăznicia, vom trăi din plin în Noaptea Naşterii nu bucuria pântecelui, limitată, banală, ci bucuria sufletului, bucurie sfântă, luminoasă. Şi-atât de binecuvântată!


Să postim cu râvnă...să "grăbim" Naşterea Mântuitorului cu faptele noastre bune, cu lumina din noi. Să ardem în aşteptare...sa fim plini de bucurie...şi de nădejde...şi de dragoste!





.

6 noiembrie 2010

Înveşmântat în poezie, pe drum de stele...Adrian Păunescu


Unii au ţipat că a servit puterea comunistă şi că a înălţat ode nesfârşite "conducătorului iubit"...alţii, că a făcut ravagii printre puştioaicele înnebunite de Cenacul Flacăra şi folk-ul anilor '80, iar alţii că s-a înfipt în politica de după Revoluţie ca să poată dormi în Parlament şi să se poată înfrupta din mesele şi oportunităţile întinse pe banii statului.

Însă cei mai mulţi dintre cei care îl plâng acum, au privit cu drag şi consideraţie spre omul Adrian Păunescu, spre marele poet, spre cinstitorul de valori şi de neam, spre iubitorul de suflet frumos.

Vă mulţumesc, maestre, pentru că m-aţi învăţat să iubesc şi să trăiesc poezia, pentru că m-aţi învăţat că libertatea nu poate să fie îngrădită si că atunci când pare că este, ea cântă şi recită, vă mulţumesc pentru că m-aţi învăţat dorul de Eminescu...vă mulţumesc! Şi mă înclin!

Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul, care mult a iubit!...





Făcătorii de case

Mi-e dor de casă, dor de casa mea,
Mi-e dor de-o casă care nu există,
Mi-o-nchipui iar, cu-o bucurie tristă,
Cu cer în cer şi-n gard cu-o fântânea.

Ea nu se află azi în niciun sat,
O rezidesc din lacrimi şi neştire,
Mi-e dor de casa mea din amintire,
Care-a plecat şi ea, când am plecat.

Bătrânii mei se află în pereţi,
Sau vitele îi calcă în copite,
Mi-e dor de casa mea pe negândite,
Mi-e dor de dorul fostei mele vieţi.

Băiatul meu zideşte el acum,
Năluca-nlăcrimatei sale case,
Un pumn de var în zid şi altu-n oase,
Stau, el şi casa, în acelaşi fum.

Şi iată-l, pune mâna pe pământ,
Şi nu se joacă, stă şi se ridică,
Şi cărnii mele i se face frică,
În clipa când atât de-aproape-i sunt,

Încât băiatul meu şi-al nimănui
Iubindu-şi fiul şi uitându-şi tatăl,
Încă mi-e dor de casa mea, când iată-l,
El mă zideşte-ncet în casa lui.

Şi carnea mea, fiindu-i dor mereu
De-o casă ca un fulgerat de apă,
Ţărână e şi viaţa mea e groapă
Lângă-nălţarea lujerului meu.


Adrian Păunescu




23 octombrie 2010

Jurnal de vacanţă IV - La "vânătoare" de Caretta-Caretta


Zilele acestea minunate de toamnă ar fi trebuit marcate în blog cu fotografii, chiar am câteva care ar putea fi arătate. Dar pentru că n-am terminat încă jurnalul, o să continui să povestesc despre vacanţă, apă caldă şi mult soare, să ne mai încălzim puţin!


Pentru că un simbol al insulei Zakynthos este broscuţa Caretta-Caretta, am luat la pas, pe rând, plajele amenajate care adăposteau cuiburi ale ţestoaselor verzi de mare.

Ameninţate de dispariţie din cauza vânatorii lor pentru suveniruri, carne şi ouă, broaştele testoase beneficiază de o mare atenţie din partea Asociaţiei ARCHELON, organizaţie care militează pentru protecţia ţestoaselor şi a habitatelor lor în Grecia.
Fiecare plajă primitoare de turişti şi populată de broscuţe este monitorizată atent de voluntari şi angajaţi ai asociaţiei, care asistă la depunerea ouălor de către femele, marchează cuiburile şi apoi le păzesc până când puii ies din ouă şi pot ajunge în siguranţă la mare (pe lângă activitatea de pe plajă, asociaţia se implică de asemenea în proiecte de cercetare a speciei, se ocupă de reabilitarea şi tratarea animalelor bolnave şi de sensibilizarea opiniei publice cu privire posibilitatea pierderii speciei).

În nisipul fin şi fierbinte al plajelor, femelele depun ouă din iunie până în august, care după două luni eclozează şi eliberează puii. Din timp în timp, mamele-ţestoase revin la cuib şi verifică starea ouălor, ferind nisipul cu înotătoarele din spate, apoi împingându-l la loc.
Am pândit în zadar cuiburile, doar-doar vom vedea puişorii. Însă într-o bună dimineaţă, am găsit urme proaspete pe nisip, semn că broscuţele s-au lansat spre larg, pentru marea întâlnire cu...marea!



Las pozele făcute să vă mai povestească...o să intervin cu câte-un mic comentariu, scris deasupra lor.

Daphne beach...o plajă întinsă, frumoasă şi spre surprinderea mea, cam pustie. Un amestec ciudat de mare, nisip fin, munte şi copaci sălbăticiţi. Şi crini de nisip, o altă minune a lumii plantelor.


O tavernă tare draguţ aranjată...

...şi cuiburile broscuţelor, protejate de suporturi de lemn...




...cărarea făcută de broscuţe spre mare...


Întinderea albastră văzută de sub un umbrar de curmal...


Superbii crini de nisip de la Daphne. Suavi, plăpânzi, de un alb srălucitor, neatinşi de uscăciunea pamântului, trăind fără mângâierea ploii, înmiresmând amurgul cu parfumul lor...Câtă dărnicie a Creatorului!

Mare şi munte deopotrivă...şi stăruinţa valului, care naşte dantele...



Kalamaki...În dimineaţa aceea cu nor, pozele B&W mi s-au părut cele mai reuşite.

În aşteptarea ţestoaselor...:)
Adăugaţi o imagineYerakas sau Gerakas, socotită una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei, ocroteşte de asemenea, zeci de cuiburi de ţestoase, în partea acoperită de nisip.



Expediţia de căutare a broscuţelor a luat sfârşit.
Iar următoarea filă de jurnal vă invită la o plimbare prin oraş...

Pe curând!



Related Posts with Thumbnails