31 mai 2010

Gânduri la început de Post...



"Sus să avem inimile...", îndemn al Sfintei Liturghii aplicabil în fiecare zi dăruită nouă, în fiece clipă, dar mai cu seamă în posturi, căci postim cu gândul şi cu inima tânjinde după Împărăţia Cerurilor, pline de nădejdea Întâlnirii.

Postul - omorâre a patimilor, postul - înfrânare a cugetului şi a pornirii spre rău, postul - curăţire, cale spre desăvârşire, sfinţire, postul - bucurie, sărbătoare, împreună-prăznuire cu Puterile cele cereşti, postul - unire cu Hristos, în Sfintele Taine! Iată câteva motive de primire, trăire şi împlinire cu bucurie şi a acestui post, al Sfinţilor Apostoli.

Să avem post binecuvântat, luminat, cu roadă de credinţă, nădejde şi dragoste!

29 mai 2010

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta



"Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună - să fii bună pentru ca să poţi fi fericită.
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea...al doilea...de! norocul şi celelalte "pere mălăieţe" care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă - când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi... Atâţi câţi merită...

A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi daca ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta.
Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: "Uitaţi-vă la mine!" Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.


Te îmbrăţişează cu drag, Al. Vlahuţă"


(Via e-mail)

26 mai 2010

27 mai, Prăznuirea Sfântului Ioan Rusul


"O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate şi de minuni făcătorule, primeşte această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, şi vezi rănile şi durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că ştim Sfinte al lui Dumnezeu, că deşi ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vieţuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta la viaţa cea veşnică, cine a năzuit la ajutorul tău şi ţi s-a rugat cu credinţă, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ţie şi nu l-ai auzit?

Minunile şi ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut şi pe noi, păcătoşii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimiţând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulţimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferinţele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădaţi de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă vieţile noastre sunt pline de fărădelegi.

Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu acelaşi eşti, Sfinte, astăzi ca şi atunci, şi că nimeni din cei ce se roagă ţie nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea şi noi, fiind scârbiţi şi în pagube, alergăm la tine cu credinţă şi lacrimi, îngenunchind, şi ne rugăm ţie, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri, roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere oraşele, satele şi toată ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.

Mijloceşte, Sfinte Ioane, păstorilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, iar supuşilor îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace şi cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împărăţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste, slavă şi închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

(Acatistul Sfântului Ioan Rusul)

Un Sfânt al smereniei şi rugăciunii, un Sfânt care, după ce a suferit de la prigonitorii pagâni bătăi, chinuri, schingiuri, a ales să trăiască în grajd, alături de animalele necuvântătoare decât să cuvânteze şi să propovăduiască dumnezeu străin; un Sfânt al vindecărilor trupeşti şi sufleteşti, care neîncetat revarsă daruri de vindecări celor care aleargă la el cu credinţă, cerând ajutor şi tămăduire.



"Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălţat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Ştiu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. ştiu că prin boala trupului, sufletul se curăţeşte, şi că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea şi mă depărtează de rugăciune.

De aceea dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulţimea de copii spre bucuria părinţilor lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei şi l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.

Ştiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viaţa mea în mâinile tale şi mijloceşte precum ştii mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere si ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputinţelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduieşti fără şovăială, noule doctor fără-de-arginţi, ca văzând aceasta să-ţi mulţumesc tie şi să-l laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, prin cântarea : Aliluia!"

(Rugăciune către Sfântul Ioan Rusu, la vreme de boală )

Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfântului Tău Mucenic Ioan, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!


22 mai 2010

Sub limbile de foc ale Rusaliilor


"Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh, Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de Harul cel de-viată-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!"
(Acatistul Pogorârii Sfântului Duh)


Cu bucuria răsunând până departe în dangăt de clopot, Maica Biserică ne cheamă să prăznuim împreună...e ziua ei de naştere doar!
Cu dor neostoit, de mamă, îşi cheamă din depărtări fiii - din depărtările patimilor, ale rătăcirilor, ale înstrăinării, ale minciunii, ale durerilor de tot felul - căci cu iubire şi râvnă a junghiat viţelul cel gras, a întins masa dragostei şi, iată, toate sunt gata!
Astăzi, de bucuria Maicii, Dăruitorul dă daruri. Şi, ca atunci când pe Sine S-a dat pentru viaţa lumii, ne dăruieşte Mângâietor şi Izbăvitor a toată tristetea, neputinţa şi necredinţa.
Ne trimite Duh şi Adevăr.
Ne dăruieşte viaţă în viaţa Bisericii.
Şi ne umple de bucurie!
Să facem această bucurie obişnuinţa fiecarei clipe...şi să ne rugăm să nu se ia nicicând de la noi!

18 mai 2010

Re-naştere


În zori,
cuprind
cu mâini aspre
pântecul rotund al pământului.
În căuşul palmei
îmi înfrunzeşte
sufletul...


15 mai 2010

Premiu


Ieri am primit primul meu premiu virtual şi îi mulţumesc mult Andreei
pentru surpriză şi bucurie.


După cum am văzut pe alte blog-uri, premiul se dă mai departe, împreună cu leapşa, însă cum aproape toţi prietenii mei l-au primit deja, nu-l voi trimite, dar voi trece aici zece dintre lucrurile pe care le iubesc...
  • poezia
  • lăcrămioarele
  • Liturghia
  • vocea mamei
  • apusul de soare
  • pisicile
  • şosetele pufoase
  • după-amiezele de duminică
  • ploaia de vară
  • icoanele pe sticlă



13 mai 2010

Înălţarea Domnului. Ziua eroilor



Hristos S-a înălţat!


"Ţie, Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morţii îţi aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte.
Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din sufIet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!"
(Condacul 1, Acatistul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos)

...Şi nu poate trece ziua de astăzi fără să simt a mă pleca în rugăciune de dragul eroilor, al celor care au pecetluit cu sânge şi dor de credinţă mărturisită ţărâna sfântă a pământului românesc, lespezile temniţelor comuniste sau zidurile străine ale exilului.
Mă-nchin!
Şi sărut - aşa cum aievea aş săruta mâna mamei - chipul suferinţei, scrijelit în istoria neamului românesc.



"Morminte dragi, lumină vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până'n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse'n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s'au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru'n el v'aduce
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi."

Radu Gyr - Imn morţilor. În închisoarea Aiudului


(Sursa pentru Icoana Înălţării Domnului : ro.orthodoxwiki.org)

12 mai 2010

Mângâiere şi nădejde


"Şi acest loc al nostru are cerul său. Acesta este biserica aceasta sfântă. Pentru că fiecare biserică este o bucată de cer pe pământ. Şi când eşti în biserică, iată, eşti deja în cer.

Când pământul te chinuie cu iadul său, aleargă la biserică; intră în ea şi iată, ai intrat în rai. Dacă oamenii te sâcâie cu răutatea lor, fugi la biserică, cazi la Dumnezeu şi El te va lua sub acoperământul Său cel atotputernic şi bun...
Aleargă la biserică, printre îngeri, căci biserica e întotdeauna plină de îngeri şi îngerii lui Dumnezeu te vor apara de toti diavolii acestei lumi..."

Cuviosul Iustin Popovici - Viaţa şi minunile , Editura Sophia 2008

9 mai 2010

Mormântul înflorit




8 mai 2010.
Zi de hram - Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan - şi de prăznuire - Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare - zi de îndoită bucurie la Mănăstirea Prislop, în Silvaşul Hunedoarei. La sfânta Mănăstire Prislop, unde a ales să se aşeze în ţărână, pentru o vreme, bunul nostru Părinte Arsenie Boca.
Am sosit la Mănăstire înaintea zorilor, căci plecasem de-acasa în miez de noapte. Fără răbdare, am urcat într-un suflet cărarea străjuită de brazi ce ducea în poiana cu cimitirul. O lumină de vis, argintie, poleia crucile simple, din lemn : Paisia monahia, Mariami monahia, Anastasia monahia, Zamfira monahia...Arsenie ieromonahul...
Mormântul Părintelui...
Îmbrăcat în flori. Şi în dragoste. Scăldat în lumina lunii şi-a făcliilor aşezate covor alăturea. Şi a lacrimilor de bucurie şi recunoştinţă.
Am ajuns la crucea Părintelui, am sărutat-o şi am îmbrăţişat-o aşa cum îmbrăţişezi un om drag. Drag îmi e Părintele, căci stă la începutul drumului meu spre cunoaşterea şi pătrunderea celor duhovniceşti şi sfinte. Vin la el ca la un părinte drag, ca la un tată. Îl rog, îl întreb, îmi mărturisec nedumerirea sau teama sau bucuria şi îi cer ajutorul. Şi ajutorul nergreşit vine, la momentul trebuinţei lui, spre folosinţă, înţelepţire sau îndreptare.
De la mormânt am plecat spre peşterea Sfântului Ioan de la Prislop. În urmă, rândurile pelerinilor se îngroşau pe măsură ce se lumina de ziuă.
Spre grotă, drumul era anevoios şi alunecos din cauza ploii din ziua trecută. Se înainta în tăcere şi nu mulţi au avut îndrăzneala de a coborî.
Surprinzător, în peşteră era cald şi lumina candelelor arunca umbre alungite pe peretele de stâncă. Am zăbovit o clipă acolo, încercând să-mi dezgheţ picioarele, apoi am urcat înapoi, spre pădure.


Ca-n şoaptă, lumina pătrundea întunericul, destrămându-l. Încet-încet, pădurea prindea viaţă. De după coasta dealului răsărea soarele, minunată privelişte, care mi-a adus în minte o spusă a Scripturii : "...şi El e ca un mire ce iese din cămara sa...".
Mirosea a pamânt reavăn şi a frunze. Şi a primăvară. Frunzele, de un verde crud, picurau boabe de rouă. Cântecul cucului răsuna, suveran, în toată pădurea; în zeci de ecouri, răspundeau păsări în felurite triluri. Minunată simfonie a creaţiei, pădurea - cu toate ale ei - sărbătorea...
Înaintând pe potecă, am ajuns într-o parte a dealului de unde se vedea curtea mănăstirii, biserica, clopotniţa şi toate împrejurimile, până departe. În zare, cerul se unea cu pamântul. M-am aşezat pe o piatră, lângă un trunchi gros de copac, în bătaia soarelui. În câteva ceasuri avea să înceapă Sfânta Liturghie...
Orele au zburat fără să am senzaţia că timpul trece şi s-a apropiat vremea întoarcerii acasă. Cu inima strânsă, asemeni celui care pleacă dintr-un loc împotriva voinţei lui, am urcat din nou la cimitir, să-mi iau rămas bun.
Părintele primea, în continuare, pelerini. Soarele scălda blând pajistea şi mormântul, făcând mai albe florile care îl străjuiau.
Cu privirea şi cu tot sufletul am îmbraţişat locul...rămas bun, Părintele meu drag, rămas bun!
Şi în suflet mi-au înflorit bucuria şi nădejda, albe ca florile de pe mormânt.




6 mai 2010

Metamorfoză


Plinind pătimirea
spicului,
pâinea s-a frânt în Trup.
Pecete de foc
străină buzelor mele,
sărutarea s-a prefăcut
în şoaptă :
cred, Doamne, şi mărturisesc...


3 mai 2010

Dragostea care naşte veşnicie


Timotei şi Mavra. Poveste de iubire la sfârşit de secol III după Hristos, în Tebaida Egiptului; poveste despre Iubirea care îndelung rabdă, Iubirea care urcă pe cruce, Iubirea care se răstigneşte de dragul celuilalt.

3 mai 295.
El - Timotei, tânăr chipeş, slujitor în Biserica lui Hristos, ea - Mavra, draga lui mireasă cu care se însoţise de puţină vreme, atât de puţină încât el o numea încă "soră a mea". Timotei fusese pârât închinătorilor la zei că este creştin, prins, chinuit şi dat spre moarte, pentru că - prin orice dureri fusese trecut - nu înceta a-L mărturisi pe Hristos. Cu speranţa că-l vor întoarce de la credinţa creştină prin ispitiri lumeşti, persecutorii i-o aduc înainte pe tânăra lui soţie, mult înfrumuseţată şi împodobită, spre a-l implora să se scape de moarte jertfind idolilor.
În văzul lumii întregi - al persecutorilor şi-al locuitorilor cetăţii - Mavra îl jeleşte pe Timotei ca pe un mort, jeleşte viaţa ei îngropată-n apropiata văduvie, iar el, cunoscând teama şi durerea sufletului ei şi vrând s-o întărească, se roagă adânc şi fierbinte Tatălui Ceres
c : "Dumnezeule al tuturor darurilor celor bune, Cel ce ai dat ajutor în foc celor trei tineri şi ai izbăvit pe Daniil din gurile leilor, proorocului prin prooroc i-ai trimis hrană, ai întărit pe Avacum în ducerea prânzului; şi nu numai în robie ai ajutat, ci şi în groapa leilor şi în cuptorul cel de foc ai mântuit pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, în mărturia iubirii Tale de oameni, prin care din cei robiţi ai făcut prooroci şi mucenici; caută, Doamne, şi acum spre roaba Ta, Mavra, Cela ce ne-ai împreunat pe noi în însoţire, fă-ne nedespărţiţi pe noi în această nevoinţă şi să nu fim deosebiţi din ceata sfinţilor Tăi mucenici. Ci ne dă nouă, ca pentru Tine să suferim muncile şi moartea cu bărbăţie şi să se ruşineze potrivnicii, neputând a ne despărti pe noi de la întocmirea cea cu un suflet, pe care o avem în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava în veci. Amin".
Şi-atunci - minune - puterea rugăciunii şi a iubirii lui Timotei a făcut-o şi pe Mavra mărturisitoare a lui Hristos! Şi tânăra muceniţă răbda smulgerea părului, tăierea degetelor şi scufundarea în apa clocotită slăvind pe Dumnezeu în cântări de bucurie şi îmbărbătându-şi soţul să rabde schingiuirile şi chinurile cumplite.
Şi singură a alergat spre cruce, căci - ultimă pătimire - cei doi miri au fost răstigniţi faţă către faţă, ca văzând unul chinurile celuilalt, durerea şi sfâşierea să le fie mai adânci. Şi stând pironiţi pe cruce, în loc de cârtire s-au îndulcit cu suferinţa, asemănându-se pătimirii şi morţii Mirelui lor iubit :
"Şi au petrecut pe cruce nouă zile şi nouă nopţi, mângâindu-se şi sfătuindu-se unul pe altul. Sfântul Timotei învăţa pe soţia sa până seara, iar Mavra sfătuia pe împreună-pătimitorul său până dimineaţa..."

Povestea de iubire a sfinţilor Timotei şi Mavra am auzit-o într-o predică, la o slujbă de cununie şi am voit s-o ştiu în întregime. Am citit-o pe nerăsuflate. Şi am şi plâns!
Apoi, în timp, ca un dar minunat al sfinţilor miri răstigniţi, am înţeles că neputinţa de a iubi şi a mărturisi iubirea e mai dureroasă şi mai chinuitoare decât smulsul părului, al degetelor sau decât întinderea pe cruce. Şi mi-am pus, în secret, o dorinţă : să pot iubi cu iubirea Mavrei şi-a lui Timotei..
.





1 mai 2010

Trăind primăvara


Prima zi de Florar.
Miez de primăvară.

Desculţă, în curte, pe pietrele încălzite de soare, m-am uitat în jurul meu ca şi când aş fi văzut pentru prima oară locul acela : iarbă crudă, lalele târzii în floare, iederă urcând pe zidul casei, flori de nu-mă-uita risipite în toată curtea, furnici forfotind, ciripit obraznic de vrăbii...În înalt, cerul senin, înscămoşat de albeaţa unui nor...
Am inspirat adânc, avid, aerul ce mirosea, dulce, a flori. Odată cu el, m-a năpădit - aparent inexplicabil - o bucurie fără margini. Mi-am dat răgaz s-o gust, închizând ochii peste toată frumuseţea din jur şi abia apoi am înţeles-o : fiecare lucru, fiecare fir de viaţă care ne înconjoară, Îl mărturiseşte minunat pe Dumnezeu, dezvăluie ceva din El, din frumuseţea Lui fără asemănare, din măreţia Lui, din puterea Lui creatoare!
...Şi sufletul, parte fiind din Dumnezeu, Îl recunoaşte şi primeşte cerească bucurie! Îl recunoaşte şi se-nfiorează. Îl recunoaşte şi umezeşte ochii, a recunoştinţă şi a dor...






Related Posts with Thumbnails