O lume mai bună

"Dumnezeu este marele bogat care joacă în această lume rolul marelui sărac.
El îngăduie tuturor făpturilor sale să se îmbogăţească cu ceea ce vor şi astfel să pară mai bogate ca El.
Însă oamenii duhovniceşti, al căror duh este treaz spre vederea lumilor mai înalte şi mai bune, se simt săraci - cu toată bogăţia acestei lumi - şi ştiu fără îndoială că îi aşteaptă o bogăţie mai de preţ şi mai trainică în acele lumi mai înalte şi mai bune, unde Dumnezeu se vădeşte a fi marele bogat.
Ziditorul este atât de milostiv şi de oameni iubitor încât, dacă nu ar fi zidit dintru început o lume mai bună decât aceasta, ar zidi-o acum doar din pricina dorinţei fierbinţi a milioanelor de făpturi omeneşti care au plătit şi plătesc preţul aceste lumi.
Iar duhurile cele mai înalte, cei mai înflăcăraţi iubitori de Dumnezeu, nu râvnesc după nicio lume zidită, ci după Cel ce zideşte lumile."

(Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)

Noaptea de Sânziene

"Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească..."
(Mircea Eliade - Noaptea de Sânziene)

Frumoasă scriitură...!
Eu nu ştiu dacă în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, nu ştiu dacă zânele cele bune coboară în lume să încingă hore, să dea rod holdelor şi puteri nebănuite florilor şi buruienilor, să mărite fetele şi să-i pedepsească pe cei răi. Nu zic că nu mi-ar place într-o astfel de poveste!
Însă cred cu tărie că cerurile se deschid - pentru cei care ştiu cum să le privescă - în fiecare zi!

Atunci, când odată cu zorii, rugăciunea ta străpunge restul nopţii înălţându-se spre cer, da, el, cerul, se deschide pentru tine!
Când cu braţe de dragoste îţi cuprinzi pruncul, sau părintele, sau tovarăşul, cerul se deschide pentru tine!
Când ştergi lacrima cuiva spunând o vorbă bună, când mângâi, când încurajezi, când ajuţi, când iubeşti, cerul se deschide pentru tine!
Când trudeşti pentru cei din jur fără să ţi se pară că ai făcut ceva, când mergi cu prietenul tău nu o milă, cât îţi cere, ci două, când poţi să întorci şi celălat obraz ca să fie lovit, atunci cerul se deschide pentru tine!
Când inima ţi-o deschizi, înflorindă, curată, pentru Hristos, atunci întregul cer frumos, Raiul întreg, vin să locuiască în tine!

Noaptea de Sânziene a mai deschis, cu siguranţă, ceva: pântecul Elisabetei celei sterpe, pentru ca fiul ce-l va fi născut, Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, să ne vestească nouă bucurie mare: "Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!"...

Care pe care...

În ultimul timp, în fiecare zi asist la câte o scenă-două în care unii oameni îi pun la zid pe alţii...îi împroaşcă cu vorbe grele, cu priviri dispreţuitoare, îi califică prin gesturi şi cuvinte de tot felul, îi pun la punct...
Oriunde calci, în magazin, la coadă la taxe, în autobuz, la medic, la vreun priveghi, pe site-uri, toată lumea are de osândit pe cineva...nu mai zic de politică: acolo,"ca la uşa cortului" a devenit un model definitoriu de comportament.
Mulţi dintre aceşti "drepţi" care fac ordine peste tot se declară credincioşi...şi în numele dreptăţii şi-a credinţei pentru care se simt responsabili, acuză mai ceva ca Inchiziţia...

Dar oare cine ne cere nouă aceste dovezi de "mărinimie" şi dreptate? Pentru ce cauză ne risipim zelul? În numele cui vrem să ne impunem? Şi cum o facem? De ce, veşnic, dorim să-i introducem pe toţi oamenii care ne ies în cale în nişte tipare - care ne plac nouă şi ni se pare nouă că li se potrivesc - tipare în care vrem să se desfăşoare aşa, ca traşi cu cheiţa, împlinind toate gândurile, voile şi credinţele noastre?

De fapt, toate demersurile astea spre "îndreptarea" lumii rătăcite prin propriile noastre metode arată nu că suntem buni şi vrednici, ci că ne-am pierdut răbdarea, îngăduinţa, bunătatea, înţelepciunea, omenia...de iubire nu mai zic, că nu sunt sigură c-am avut-o vreodată cu adevărat, ca să avem ce pierde...
Şi mai arată un lucru esenţial, acela că uităm că la Dumnezeu suntem cu toţii egali, fără osebire, aşa cum minunat scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul într-una din scrisorile sale :

"La Dumnezeu suntem cu toţi egali...şi El se uită numai la inimă. Precum inima tinde către El, aşa şi El tinde către inimă, indiferent cui aparţine inima aceea...Dumnezeu este peste tot şi vede tot şi ochii Lui mai strălucitori decât soarele sunt.
Pomenirea acestui lucru trebuie să o înrădăcinăm în inimă sau să o unim cu conştiinţa. Iar când sufletul va avea conştiinţa acestui lucru, atunci nu va putea să nu aibă frică de Dumnezeu sau evlavie înaintea Lui, împreună cu grija de a-I fi plăcut prin toate - şi prin cuvânt, şi prin cuget, şi prin gest, şi prin faptă."

Jocul de-a cerul

Îmi trăiesc viaţa
prinsă în propriile amintiri
ca-ntr-o capcană
a timpului,
afara e o lume
pe care, nu ştiu de ce, n-o cunosc.
Totul e deşertăciune,
mai puţin
acest cer albastru,
nesfârşit.

Duminica Sfinţilor Români

Rugăciune către Sfinţii Români

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor, care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.

Că, iată, cu nenumărate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat, sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Şi să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească Sfânt numele Lui.

Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri Sfinţi români şi să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

(Din Acatistul Sfinţilor Români)

Iniţial am vrut să las postarea în forma aceasta: icoana şi rugăciunea; însă nu pot să nu să vă împărtăşesc un lucru: pe lângă bucuria pe care mi-o aduce trăirea Liturghiei rostire cu rostire, act cu act, astăzi, de ziua Sfinţilor români, la finele slujbei, am mai avut parte de încă una: părinţii slujitori, strana şi biserica toată au cântat Deşteaptă-te, române!

Capela Facultăţii de Teologie a răsunat de această mărturisire şi ochii multora s-au umplut de lacrimi. Şi ai mei, bineînţeles!

Pentru jertfa şi rugăciunile Sfinţilor români din toate timpurile, Bunul Dumnezeu să nu ne lase să pierim ca neam şi credinţă!

Rugăciunea stareţilor optineni

Zilele trecute, inspectând biblioteca, am regăsit o carte dragă, cumpărată acum trei ani de la Târgul de Carte Religioasă, care se ţine în fiecare toamnă la Sibiu: Poveţe duhovniceşti, Sfântul Macarie de la Optina.
Mi-au plăcut şi mi-au fost de folos multe dintre poveţele Sfântului Stareţ, însă cea mai dragă sufletului meu e o rugăciune, pe care - de când am desoperit-o în cărticică - încerc să o rostesc în fiecare dimineaţă.V-o dăruiesc şi vouă, cu drag!

"Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce îmi aduce ziua care începe.
Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte.
În fiecare ceas al acestei zile, povăţuieşte-mă în toate şi ajută-mă!
Chiar dacă aş primi necazuri şi nenorociri în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.
În toate cuvintele şi faptele mele, călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis de Sus, de către Tine. Învaţă-mă să mă port drept şi cu înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei care începe şi toate întâmplările din cursul zilei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin."

În lumea cu poveşti şi flori...

La mulţi ani, Maria! Te iubim!

"Ştii tu ce înseamnă să fii copil?
Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în
frumuseţe, să crezi în credinţă...

Înseamnă să fii atât de mic, încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în caleşti şi şoriceii în telegari, josnicia în nobleţe şi nimicul în orice, pentru că orice copil are o zână-naşă în sufletul lui."

Francis Thompson (poet englez)