Lecţia de iubire sau despre o altfel de dragoste

Între Valentine's day şi Dragobete, Biserica ne cheamă să ne aşeze înaintea simţirii o lecţie adevărată despre iubire - iubirea tatălui din pilda fiului risipitor. O lecţie pentru părinţi, copii, soţi, dascăli, iubiţi, săraci, bogaţi...

N-ar fi pentru prima oară când ne contrariază, oarecum, parabolele biblice. Parabola de astăzi o ştim cu toţii, ne e proaspătă în gând şi auz.
Cu mintea şi puterea noastră de oameni care trăiesc voit dezamăgirea şi trădarea la intensităţi maxime, i-am fi dat dreptate deplină tatălui să-l izgonească pe fiul neascultării. Să-l dezmoştenească. Să-l renege, ca pe unul care şi-a făcut de ruşine familia prăpădindu-şi avuţia cu oamenii de nimic, trăind în plăceri murdare şi desfrâu. Autoritatea sa de tată, nesocotită, înfruntată, rănită, avea tot dreptul să pedepsească crunt.
Dar, nu! Surprinzător, tatăl n-a simţit nicio clipă dorinţa de răzbunare, n-a vrut nicio clipă să facă dreptatea pe care fiul cel mare şi cuminte - şi probabil toţi ceilalţi - o cereau.
Tatăl a iubit! A iubit cu o altfel de iubire.
Iubirea lui s-a rugat şi a crezut.
Iubirea sa nu s-a lepădat şi nu a trădat.
Iubirea sa a îndurat.
Iubirea lui a plâns şi a iertat.
În nebunia iubirii lui, tatăl l-a aşteptat mereu în prag pe cel plecat. Şi înainte ca vederea, ca ochii cei trupeşti să i-l aducă-nainte, sufletul plin de dor al tatălui l-a simţit...."şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat."
Oh, ce taină adâncă a iubirii desăvârşite! Partea de suflet sădită-n fiul cel rătăcitor se revendica întregului...dragostea cea vie a tatălui o aducea înapoi...

Mi-am închipuit de multe ori această scenă, a reprimirii fiului acasă...l-am văzut pe tatăl alergând desculţ înainte-i...acoperemântul i-a alunecat de pe cap...arşiţa şi emoţia i-au răsărit pe frunte broboane mari de apă...mâinile, ridicate spre cer, s-au coborât, tremurânde, pentru a îmbrăţişa grumazul fiului prăbuşit la picioarele sale...şiroind, lacrimile tatălui spălau deopotrivă colb şi vină şi ruşine...

Cu-atât mai mult îmi place să "văd" imaginea aceasta cu cât cred că Tatăl m-a aşteptat, cândva, şi pe mine aşa.
Şi mâna Lui, şi sărutarea Lui, şi dragostea Lui întreagă îmi înlănţuiesc grumazul şi astăzi, mie, celei mai risipitoare dintre copiii Lui.





.