Floare albă de pocăinţă s-a făcut sufletul Mariei, desfrânata din Egipt, când a primit întrînsul, prin mijlocirea Maicii Domnului, covârşitoarea dragoste şi iertare a lui Dumnezeu.
Pustia Iordanului i s-a făcut sălaş şi desfătare, lacrimile i-au fost baie a botezului şi curăţare a sufletului ei păcătos, ierburile hrană, frigul şi arşiţa omorâre a poftelor trupului, singurătatea smerire şi strigare neîncetată către Hristos.
"Crede-mă, părinte, că am petrecut şaptesprezece ani în acest pustiu luptându-mă cu poftele mele nebuneşti ca şi cu nişte fiare sălbatice.
Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile şi peştii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă, nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar, de nevoie, sufeream.
Intra însă în sufletul meu şi pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor totdeauna şi înduplecându-mă să cânt cântecele diavoleşti pe care le-am învăţat. Dar eu îndată lăcrimam şi-mi loveam pieptul cu mâinile şi-mi aminteam făgăduinţa pe care am făcut-o când am plecat în pustie.Mă duceam cu mintea la Icoana Născătoarei de Dumnezeu, chezăşuitoarea mea şi plângeam în faţa ei, cerând să alunge gândurile mele cele rele, care atacau astfel nenorocitul meu suflet.
După ce lăcrimam îndeajuns şi îmi băteam cu putere pieptul, vedeam o lumină care strălucea împrejurul meu. Şi din acea clipă, peste potopul de gânduri venea o linişte statornică."
(Sfântul Sofronie al Ierusalimului - Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca)
Cu roua ostoitoare de patimi a rugăciunilor tale, Cuvioasă Maică Marie, răcoreşte şi sufletele noastre care se chinuiesc în cuptorul păcatelor şi vremurilor de-acum!
