31 decembrie 2014

Gânduri la sfârșit de an


Nu știu de ce, în ultima vreme mi-a fost greu să scriu pe blog. Parcă nu-mi găseam cuvintele, stările, visele, puterile, liniștile.
Și starea asta nu s-a manifestat doar în virtual, părea că akedia m-a cuprins întru totul. Nu știu dacă a fost vreun motiv anume din cele care-mi vin în minte acum - oboseala acumulată în timp, durerile sufletești din anul acesta, plecarea tăicuțului meu, frământările de la serviciu, nestăruința în rugăciune - sau toate la un loc.
Dar știu sigur că motorul s-a pornit odată cu primirea Sfintelor Taine în ziua de Crăciun...
Ce om mărunt, ce mare Taină! Ce mare frumusețe și bunătate a lui Dumnezeu, câtă copleșitoare bucurie într-un suflet neînsemnat! Ce mare dar, ce minunat, pe măsura Dăruitorului!
Și-mi vin în minte iarăși versurile lui Voiculescu, ce mi-au fost colind de recunoștință:
„În coliba-ntunecată/ din carne și os lucrată/ a intrat Hristos deodată.
Nu făclie ce se stinge,/ nu icoană ce se frânge,/ ci El Însuși, Trup și Sânge...
Coliba cum l-a primit/ s-a făcut cer strălucit/ pe bolta de mărgărit...”

Pentru anul 2014, cuvântul-angajament mi-a fost „curaj”. În parte, am reușit câteva lucruri în sensul acesta și mă bucur, le socotesc realizări și despovărări deopotrivă.
Dacă ar fi să aleg un cuvânt pe care să-l exersez și să-l transform în stare în 2015, acela este „bucurie”.
 Sunt hotărâtă să-mi caut, să-mi îngădui, să-mi primesc, să-mi înțeleg, să-mi trăiesc toate bucuriile. Să le las să se manifeste (cu copilăroasă bucurie:) ), să nu le stânjenesc, să nu le murdăresc, să nu le înghesui în geamantanul cu sentimente și gânduri puse la păstrare „până când mi se limpezește mintea ori sufletul”.
Așadar, anul ce vine vreau să învăț să urc Treptele Bucuriei - după cum minunat întocmite le-am găsit la Ernest Bernea - pas cu pas, descoperire după descoperire, cu răgaz, fără grabă și mai ales cu bucurie!

Treptele bucuriei, lespede cu lespede, așa cum s-au așezat în „Preludii”, volumul cu trei cărți, scrise între 1939 și 1964:

Bucuria de a fi în lume
Bucuria de a cunoaște
Bucuria de a crea
Bucuria de a fi pur
Bucuria de a fi împreună
Bucuria plenitudinii
Bucuria dăruirii


Să fie Bucurie!

sursa - Google



18 comentarii:

  1. Ce frumos!
    Sa ai cat mai multe bucurii si sa ajungi sa te bucuri si in necazuri!
    La multi ani! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, draga mea dragă!
      La mulţi ani! Te îmbrăţişez cu dor!

      Ștergere
  2. Sa fie Bucurie! Doamne ajuta!
    Citind postarea ta m-am dus cu gandul la Parintele Teofil Părăian! Dumnezeu sa-ti daruiasca bucurii peste bucurii in 2015! cu drag, Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Ioana!
      Să ne dăruiască Domnul bucurie din Bucuria Sa, adevărată, deplină, neumbrită.

      Ștergere
  3. In neputinta si in mahnire pune Domnul cea mai vie bucurie! Sa te calauzeasca El acolo in anul ce vine! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amin!
      Îţi mulţumesc pentru gândul bun, pentru inima caldă şi te îmbrăţişez cu drag mult!
      La mulţi ani!

      Ștergere
  4. Exact ce voiam să-ţi urez.
    Noul an cu bucurie, sănătate şi roade bogate alături de toţi dragii tăi! :)
    Te-mbrăţişez cu mare drag! La mulţi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc din inimă!
      An plinit, cu rod frumos, cu suflet senin, cu bucurie! :)

      Ștergere
  5. La mulți ani! Să fie deci, Bucurie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mari, mulţumesc din suflet! Să aveţi, cu toţii, un an bun, tihnit, în căsuţa voastră frumoasă!
      Bucurie!

      Ștergere
  6. La multi ani, Mariana! Ma gandesc cu dor la tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Aurelia dragă...mă bucur să te pot strânge în braţe chiar şi virtual!
      Îmbrăţişări multe, multe şi dragi, dragi!
      Mulţi ani!

      Ștergere
  7. Frumoase gândurile tale, Mariana! LA MULŢI ANI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulţi ani, Elena dragă!
      Din inimă îţi doresc un an bun, cu sănătate şi bucurii lângă dragii tăi toţi!

      Ștergere
  8. Bucurie, draga mea! Sa ai un an bun, cu intamplari care sa te ajute sa cresti, sa gasesti bucurie printre lacrimi sau lucruri cenusii. Micile daruri de zi cu zi, trimise de Doamne, sigur vor fi bucuria ta de fiece clipa!
    Te imbratisez si ma bucur ca te-am "cunoscut"!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc pentru căldura din inimă, pentru gândul bun. Să aşeze Domnul înţelepciunea şi pacea şi bucuria acolo unde lipsesc, să plinească şi să rodească totul El, Bucuria noastră.
      Îmbrăţişări dragi, de peste munţi! :)

      Ștergere
  9. Multa pace si bucurie sa ai in suflet! Imi pare rau pentru pierderea ta; stiu cat doare si ce greu se repara o astfel de rana!Dar Dumnezeu e Mare si Bun si iti va da putere;si de cate ori te vei impartasi vei vedea ca vei prinde aripi, si vei gasi puteerea sa razbesti si sa zambesti!Cu drag, Nicol

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, dragă Nicol, pentru gândul bun şi duios! Domnul să ne dăruiască tuturor bucuria biruinţei!
      La mulţi ani!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails