Taniuşa ne găzduieşte Jurnalele de sfârşit de săptămână.
Pentru astăzi:
28 februarie, ora 16, sâmbătă
Afară...mai devreme a fost soare, acum e nor, dar e plăcut, parcă adie vânt de primăvară
Mă gândesc...că omul este un căutător mereu în nestare şi neodihnă - caută relaţia perfectă, serviciul perfect, anturajul perfect, copilul perfect, timpul ideal, pentru ca, negăsindu-le, să fie nemulţumit şi cârtitor
Din locurile din care învăţăm...din fiecare zi care trece pentru a lăsa locul alteia, care va trece şi ea
Sunt recunoscătoare pentru...că SUNT, pur şi simplu!
Săptămâna aceasta a fost ziua mea şi am fost foarte fericită pentru acest privilegiu - că exist fizic lângă atâţia oameni minunaţi, că Bunul Dumnezeu m-a trimis la părinţii mei buni şi la fraţii mei dragi şi frumoşi şi nu în altă casă, că am prieteni speciali, că sunt sănătoasă, că am o viaţă împlinită şi plină, în care se împletesc şi lacrima şi dorul şi frumuseţea şi bucuria şi nădejdea...
Din bucătărie...nimic mirositor sau îmbietor, tocmai am terminat de mâncat o chiflă multicereal proaspătă, unsă cu miere şi acum îmi sorb cafeaua nr. 2 în faţa calculatorului
Citesc...mai am puţin din "Veşnicia ascunsă într-o clipă" a părintelui Arsenie Papacioc, săptămâna asta n-am fost harnică la citit
Ceea ce aştept (sper)...să pot termina la timp o statistică pe care o am de întocmit la serviciu şi pe care am tot amânat-o (pentru că nu-mi place să lucrez astfel de chestii)
Ce mai meşteresc...nimic
Ascult...Ernesto Cortazar
În casă...multe flori şi miros de zambile
Unul din lucrurile preferate...eşarfele şi fularele; niciodată nu am destule :)
Un citat pentru astăzi...citatul e o poezie. O poezie-dorinţă
Primeşte-mă, Iubire, şi mă sărută drag
când vin de-aşa departe şi de demult acasă
şi ca o mamă dulce întâmpină-mă-n prag,
strângându-mă la sânu-ţi cu-o lacrimă duioasă.
Primeşte-mă, Iertare, să plâng în poala ta,
ca după pocăinţa cea mai adânc curată
şi leagă-mă cu lacrimi, spre-a nu mă mai putea
să mă dezlege nimeni de tine, niciodată.
Primeşte-mă, Blândeţe, să-mi alipesc pe veci
de sânul tău fiinţa atât de obosită;
şi pacea ta cea dulce deasupra-mi să-ţi apleci,
făcându-mi pe vecie căderea ispăşită.
Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt,
pe care rugăciunea e slobodă să plângă
şi unde fericirea e singurul cuvânt,
iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă...
(Traian Dorz)
cu dor de primăvară :)
O duminică plină de soare şi pace!